Surd

Se sparg valurile sticloase de scoica urechii, murmurand...ciopartind-o pana-n haul spre care-si rasfrange spirala, reclamandu-si zadarnic ecoul preschimbat in cuget surd. Singuratatea sunetelor ii pare mai apriga ca oricand...acustica - o supozitie fada si dureros de materiala a degetelor intarziate in infinit...
Clipele mele nu cunosc murmurul pendulei, topite fiind intr-o masa amorfa de urlete care si-au pierdut suflul si-l cauta printre ruine...fara sa il gaseasca...fara sa cuteze a renunta la cautarea ferventa...un muzician fara sunet nu e decat un biet mim caruia i-au putrezit sforile, abia sudate in indescifrabil quippu melodios…melodios si sec…
...zambetele ii par clinchete reprimate, care isi ignora fiorul, socotindu-l isteric, necuviincios si condamnandu-l astfel la pietrificare, cand ar putea ricosa in strafundurile glasului atat de pur si generos...expus.
...lacrimile mai grele ca oricand...si lenese... netulburate de vulgul suspinelor...
« te vad, te simt, te adulmec...nu imi lipseste nimic, orice ai crede tu, stranie fiinta care te complaci in ...perfectiunea simturilor...experimentandu-le cu stangacie »

Revedere

Ti-am zarit chipul dupa atata timp...timp parca pierdut printre amagirile orelor, experimentate fara memorie, inertial...si am vazut cum gheara uitarii ti-a gravat un zambet stramb, incomod, care se straduia parca sa-mi pareze asteptarile cu o dezinvoltura taioasa. Era un chip de mort, pe care nici macar gerul privirilor noastre nu a izbutit sa il imbujoreze ca altadata, pe care nici macar flacara plapanda, latenta a dorului pe care il preferam timid, chircit pana in maruntaie, nu l-a dezmortit. Mi-a fost mila de mine...mi-a fost mila de noi pentru ca am uitat sa plasmuim pretextele unor zambete gratuite, iar acum nu ni le mai permitem si le substituim cu arcuiri de buze contrafacute...lacrimile reprimate au inghetat, iar turturii se arata ca niste colti pe sub buze umede...de un liliachiu inuman, dar savuros, impregnat inca de mireasma unui sarut. Acum ca mi-am astamparat setea de tine, mi-a revenit nostalgia desertului si parca...parca imi placea cum nisipul ti se strecura prin plete fir cu fir, cum iti cioplea obrajii minutios, in felul cel mai idolatru...si (da, zambesc) cel mai fantezist...si iata-ma condamnata sa haituiesc acelasi palid miraj.
Vanez vantul cu plasa genelor si ma induioseaza zborul lui naravas... si elastic...catre aceleasi intinderi infinite, catre acelasi infim punct din zare...care-si asteapta apusul desi e bezna in jur...
Subit, o strangere de maini a frant timpul in doua, o parte pentru cer si una pentru pamant, iar la mijloc ce-a mai ramas din tarana astrelor, in care sadiseram amarantul unui vis care se voia luciditate.
Imi vorbesti soptit...mimand aproape tandretea, dar cu prea putina convingere...dramuindu-ti cuvintele aburinde care si-au pierdut sensul, smulse din ieri. Nu stiu ce sa cred, ce sa simt, cu ce sa umplu mutenia acestor ochi terni care candva urlau de dorinta, scrutand fiecare gest si reflectandu-i unduirile in coloritul lor straniu, iar acum ma strapung impasibili cu o sageata fara tinta...ce-i drept, uzura era previzibila, fie ea si unilaterala...dar nu mai putin lamentabila.Pare ca nu ma mai recunosti, desi sunt ceea ce ai facut din mine, fara ca macar eu sa imi fi dat seama