Strans

Sufletul mi s-a strans ca o hartie arsa
pe care mazgalisem liniile strambe ale dorului…
scrumul l-am cedat vantului,
sa pandeasca printre gene si sa iti rapeasca macar o lacrima,
fie si una uscata si nestiutoare…
sa-ti astupe haul ochilor
in care mi s-a ratacit ecoul,
sarman pribeag cu brate mult prea lungi,
osoase, fosnitoare de cuminti…
si framantand tacerea pironita intre doi luceferi
cu raze scurte, intermitente,
dar fierbinti.

Tacerile

Tacerile au colturi inmugurite la capatul sunetului ca sa ii culeaga cuvintele in parg, sa le panseze echimozele inainte sa usture.
Tacerile pot adormi la umbra gandului ca niste fluturi striviti de torente de albastru, strabatute inot pana la malul petalei din urma.
Tacerile se pot face luntre pentru un suflet trist, diluandu-i glasul pana-n cer...apoi luptandu-se sa-i poarte ecoul.
Tacerile au culori scurse printre cutele obrajilor, tasnite din polenul ravasit al irisilor si supte de rasuflarea prea necugetata.
Tacerile raman spanzurate undeva printre crengile a doi copaci batrani, care au uitat sa-i tanguie vantului nazuintele spre vazduh.
Tacerile sunt doar zgomote mimand amnezia coardelor...