Ce sunt

Sunt un miriapod cu un picior de lemn...
Ce salta-n pentametru iambic...
Sunt un mar de toamna tarzie ce-si imbratiseaza nostalgic creanga...
Pan’ o-ngenunche si-o frange.
Sunt o trestie muta si far-de gand
Ce stie sa se sparga in cioburile apei
De dragul pluralitatii...
Sunt necuvantatoare pentru ca mi-e grabit ecoul,
Nu stie sa isi astepte trecutul putrezit sub buze.
Sunt umbra lipita de talpile unui om care nu ma vrea
Pentru ca-i place alintul nisipului printre degete
Si goana spre nopti fara luna.
Sunt un semn de intrebare rasarit de-a latul unei priviri oblice,
Dar oarbe.
Sunt o felie de curcubeu cu gust de ploaie,
Atarnand de orizont spre-adancuri ascutite, infipte-n nori...

Te vad

Te mai vad cand si cand
Cum treci absent cu pasul plutitor
si ganduri atarnand de gene...
Cum numeri ploaia si-o ascunzi sub piele
s-o zvante dorul tau dogoritor...

te vad la cafeneaua dintr-o margine de lume
cu degete osoase frunzarind o carte,
prinzand printre poeme roase-n colturi
silabe - uscate
in plasa unor ganduri moarte.

Te vad la umbra salciei
Cu parul impletit in crengile plecate
Si fruntea incretita ca o scoarta
Tacuta frunte, ratacita-n visul
De departe.

Te vad si nu ma vezi
Si ma intreb pe ce-alte brate ai murit
caci ochiul prea umbrit de-arcada
nu-si mai revarsa albastrul
si doare acum surasul tau pierit.

Si-abia cand tu ma vezi
Eu nu mai sunt...
Nu pot sa-mi reazem fiinta de trecut,
Nu pot pasi pe valurile tulburi
De demult.