Te vad

Te mai vad cand si cand
Cum treci absent cu pasul plutitor
si ganduri atarnand de gene...
Cum numeri ploaia si-o ascunzi sub piele
s-o zvante dorul tau dogoritor...

te vad la cafeneaua dintr-o margine de lume
cu degete osoase frunzarind o carte,
prinzand printre poeme roase-n colturi
silabe - uscate
in plasa unor ganduri moarte.

Te vad la umbra salciei
Cu parul impletit in crengile plecate
Si fruntea incretita ca o scoarta
Tacuta frunte, ratacita-n visul
De departe.

Te vad si nu ma vezi
Si ma intreb pe ce-alte brate ai murit
caci ochiul prea umbrit de-arcada
nu-si mai revarsa albastrul
si doare acum surasul tau pierit.

Si-abia cand tu ma vezi
Eu nu mai sunt...
Nu pot sa-mi reazem fiinta de trecut,
Nu pot pasi pe valurile tulburi
De demult.