Maini de ceara

maini de ceara...supunandu-si carnatia unei mistuiri interne, dar care acum razbate asemenea unor muguri de foc printre fibre vibrante,fragede, parca transcriind prin contururi stranii - ce incadreaza palide oase si puf- si miscari molatice un ritm al dementei...buricele degetelor capata o tandrete nepamanteana, alintand clapele desprinse parca dintr-un film vechi, cernut prin nea si smoala, si transformandu-le geometria intr-un joc Braille ce reda partitura incrustata pe captusala pielii...degetele se astern istovite pe trupul masiv, inghetat al pianului, infiorandu-l prin imponderabilitatea lor, prin jarul mangaierilor...si smulgandu-i soapte de cristal, storcand pe tample-i altadata senine broboane de dor, ecou fluid la lacrimilor neplanse...si urmarindu-le neastamparul membrelor le simte desprinse de corp, parca incapatanandu-se sa ii certifice ca staduintele sale de a le supune sunt mult prea naive...infatuare sau simt acut al unei proprietati mult prea firesti din considerente anatomice ce tin de impulsuri electrice, fibre, muschi...nerv ...si isi repeta "vointa si trup -ambele nemijlocit acelasi lucru"... apoi credinta "cat un bob de mustar", capabila sa scufunde muntii, ii pare basm ori veleitate de inger...si isi aminteste cum astepta minute, ore intregi, cu rasuflarea inabusita, obraji congestionati si capilare umflate impanzindu-i fruntea lata cu o retea labirintica si plumburie, cu genele aproape ingropate de stransoarea pleoapelor...ce astepta? sa leviteze un bulgare, sa incolteasca o samanta de floare sub propria-i privire si el, un sfant precoce, sa le surprinda dansul si sa isi asume faptul ca fusese cel care le dictase ritmul...nimic...farsa, aberatii...caci era ferm convins de asta...depasise cu mult stadiul asa-zisului "bob de mustar", credinta devenise sange si se zvarcolea, claustrofoba, ratacind prin venele mult prea inguste...dar o singura secunda de asteptare si se transformase in cheag...