Oaza

Oaza mea de fericire nu e in metalul ce spinteca cerul,
nici in lutul clocotitor al membrelor - salas al viermelui insomniac...
Nu e in nori, nici in fire de soare,
nici macar in vanitatea lui Sirius cea doritoare de lauri...
Nu e in frunze de oameni crestate cu unghii de plumb...
caci arse le sunt buzele pentru amnezicul resemnat...
Nu e in harpi ruginite, contestand jalnic o mult prea evidenta asonanta,
nici in muguri de miere plini, revarsandu-si aroma prin nari dilatate...
Nu e in inclestari inghetate-pulsiuni organice ce-abia sufoca gandul,
strivindu-l intre piepturi de pasari...de prada...
Oaza mea de fericire nu e...
sau e prea putin...
sau e...o fata Morgana despletita, goala...acoperita pana-n crestet de nisip,
dar care inca se cutremura cu zvacniri de inima strapunsa...