coboara, trup impodobit de roade seci, in rapile raiului,
parcurge-le pe branci, cu pleoape lenese si cuget sugrumat,
frange fir de iarba si miroase-i verdele crud, strangandu-l intre gene
si mangaindu-i fragezimea...de prunc ocrotit de brate moi...
scanceste, cand pasii ingenuncheati te dor si tremura,
cand talpile te ard, tanjind dupa atingerea taranei,
si-atunci cand vor sa-ti salte trupul...prefa-ti fiinta in statuie de plumb
si tintuieste-o de bolta pamantului...
cand inaltat de aripe de corb spre culmi invaluite-n sulf,
cu chip schimonosit taia-vei negura in neguri tot mai dense,
sa-ti amintesti ce ai uitat tot memorand
versuri de altii cioplite pe tamplele-ti terestre...
si sa-ti smulgi dor cu dor, caci simtamantul liber numai libertate nu-i,
amestecat cu zat launtric si cu sete...da gustul dulce-amarui
al unei nostalgii latente...crezute stinse, totusi parjoleste
mintea natanga...dar care, biata, inca mimeaza ca gandeste.



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu