November rain

November rain...among implosive echoes of your sobbing you poured within the dipper of her palms your sorrowful tears, gently trickling among the curves of fingertips that once sheltered his cheeks…melting within your thick obscurity the blurred silhouette, resting at the root of the flame kindled by the simple sight or touch, yet hopelessly deaf and mute…
Tonight, she can forgive the seconds spent without him, buried recklessly underneath the layer of mire, as a vengeance against the ignorance of time, unfairly impartial…she can punish the leaves with the scourge of glittering drops that seem to rejoice at the hearing of their groan…rustling remembrances of a nearly imperceptible whisper…she can drown within the torrents of her rummaged consciousness until de bubbles of a careless smile come floating at the surface of a fluid thought…she can convert silence into the howl of the bitter clouds and live on the verge of dementia induced by each and every tear psychotically fallen from above, wisely skimping its mourning nostalgia…she can draw a glance with the stardust still hanging by the sky and wait until it drips upon her shadow and make it shine like never before…but she can no longer rain as she used to…

Ssst...pe varfuri

O auzea coborand scarile…aceleasi glezne aprige care cu o seara inainte parcursesera camera in lung si in lat, intr-un ritm care mai ca facea sa se teama ca nu cumva sa vada o pereche de picioare – ce-i drept delicate si deloc de refuzat privirii unui estet– spanzurate de tavan...simpla sugestie a imaginatiei ii smulgea un suras, intrigat deopotriva de faptul ca inca nu reusise sa completeze acea jumatate de trup cu un chip ori cu vreun nume scrijelit pe cutia postala...
Isi propusese ca intr-una din zile sa o intampine in timp ce cobora scarile cu zambetul subtil desumflat al vecinului caruia ii datorezi o explicatie pentru o noapte alba, sa se prezinte « vecinul de al 2 , stiti, acela caruia ii refuzati somnul pana la ore tarzii in noapte si nu tocmai dintr-o fascinatie debordanta, ci mai degraba din cauza modului in care reusiti sa ii dati o noua interpretare ideii de picatura chinezeasca» ...hm...fraza e prea lunga...si, cum spontaneitatea nu a fost niciodata punctul lui forte, probabil este sortita sa se desire la jumatate cu tonul descumpanit de vreo privire scrutatoare ori descendenta...
Si acea zi sosise...pandind momentul se repede asupra prazii...dar cand s-o insface intre colti...isi simte glasul retractil, care ,pastrand iritarea, isi pierde cuvintele, atat de inecate in indignare incat se transforma in niste maraituri tasnite parca din tenebrele iadului...draga de ea...cum coboara scarile sincer impasibila, strivindu-si tocurile treapta cu treapta, parca pentru a-si impune – intr-un mod nu tocmai discret- feminitatea...ii aminteste pentru un moment de domnita lui Mann cu tulburatorul ei gest de a tranti usa...
« ei bine...domnisoara...nu e posibil... stii dumneata...eu aci locuiesc...in fiecare zi...da da...in fiecare zi, dar mai ales noaptea...noaptea locuiesc tot aci, desi credeti-ma ca nu imi face nici cea mai mica placere...si asta din ce cauza ? stii dumneata din ce cauza ? »
privirea ei de caprioara incoltita era in acel moment perfect capabila sa exprime cel mai tamp « habar nu am » sub care se ascundeau probabil presupuneri referitoare la integritatea psihica a acelui personaj cel putin starniu care se chinuia sa articuleze stangaci un mesaj de repros...contrazicand parca ideea de simultaneitate gandire-limbaj...
« sa nu se mai repete, domnisoara...de data aceasta va iert dar...sa stiti, rabdarea mea are limite..chem politia pentru tulburarea linistii publice...dumneata ai macar habar cate ore lucrez eu pe zi...12, domnisoara, 12 ore neintrerupte...ei bine, nu tocmai neintrerupte pentru ca am si eu diverse necesitati, dar, ma rog, nu asta e subiectul in cauza...dumneata stii ce inseamna sa petreci 12 ore intr-un birou plin de hartii prafuite, sa le ordonezi pe categorii si apoi sa vina un tampit sa iti spuna ca ar fi fost mai «nimerit» alt criteriu de ordonare...doar pentru ca a visat el urat cu o noapte inainte sau pur si simplu pentru ca e atat de distractiv, domne, pentru o mata sa traga rozatoarele de mustati si sa isi inchipuie ca zambesc de drag...si dupa toate astea sa ajungi acasa si ...asa, ca o incununare a succesului tau profesional...sa iti mananci cina rece si searbada sau sa o arunci la gunoi pentru ca....pentru ca trebuie sa se hraneasca si oamenii strazii cu ceva pana la urma nu ?...si ce alta ocazie mai buna sa iti manifesti generozitatea pe care o astepti de la ceilalti...si sa iti aduci aminte de supa aburinda si gustoasa pe care ti-o pregatea maica-ta cand inca mai erai destul de naiv incat sa crezi ca viata se rezuma la «papa» si «somnic»...ei bine nu...intre timp s-a mai adaugat ceva...hartii si metal...mai mult metal in cazul meu ce-i drept...si peste toate astea, cand pui capul pe perna sa adormi sa auzi, in afara de scartaitul inimii tale obosite care parca bate tactul obsedant al refrenului de care esti satul...sa auzi niste pasi fara nicio destinatie precisa cum se incapataneaza sa strabata fiecare coltisor al camerei, si totodata fiecare nerv amenintandu-se sa se franga sub talpile nepasatoare...habar nu ai, domnisoara... »
Tacere, apoi niste cuvinte moi se contureaza pe buze, dezarmate parca de discurs.
« Domnule, eu locuiesc la 5...dar mi-a facut deosebita placere sa va ascult »
Caprioara isi ia intr-o mana pantofii si dispare plutind pe scari....

la fille sur le pont

Ocru

Ocru suav zvacnind din para ochilor coapta de soare...
si dulce ca un fagure...
rasfrant pe-obrazul pal, topit in departare
ce se prelinge-amar pe osul dezgolit...
abia razbind prin supti obraji...si grei ca un mormant,
imbalsamati in lacrima rapita din roua florilor de camp...
ce si-au uitat surasul surd pandind pe-un colt de gura
si spanzurat de un amurg...ravnind tacit la ceruita luna...

Si dormi...

Cuvinte pe care nu le voi rosti nicicand se afunda in aburul mintii dupa ce plutisera atata vreme la suprafata unor gesturi retinute…in vreme ce vagi reprezentari se pierd in sfumatto-ul cu palid iz languros al amintirii...mi-a crapat surasul in cioburi de dor...pe care le risipesc pretutindeni - prin locurile pe care le-am vazut si prin cele pe care le-am ghicit dezvaluindu-ni-se candva- sperand sa-ti cresteze talpile, sa-ti tatueze gleznele...si sa mi te aduca inapoi... fie si pe un zbor de fluture...fie si pe un crampei de soapta...
mi-ai crescut sub piele, furisandu-te prin vene ca un hoinar al simturilor seci pe care l-am adapat cu lacrimi, l-am hranit cu saruturi furate... l-am imbracat in carne si-n sange...pana la penultima suflare la capatul careia mi-a ramas un suspin mut...
ai adormit pe un umar fara sa-ti pese de osul lui zdrobit sub obraz...care de-atunci se frange incontinuu sub apasarea unui ecou somnolent...si dormi..si dormi...si dormi mereu...

Pas comme les autres...

«Je ne suis pas comme les autres filles que tu as connu, c’est vrai et faux le meme temps, c’est peut-etre le plus navrant paradoxe humain... mais n’attend pas voir une personne depourvue de vices car ta desillusion sera trop acablante pour que je la puisse amadouer avec ma tendresse. Je ne voudrais pas voir ma vie passer devant mes yeux sans remords...compter avec patience les gouttes du miel etincelant, les siroter avidement pour nourrir ma vanite...cela serait une maniere d’endormir les tentacules qui essayent penetrer ma peau a la recherche d’une reve que je ne pourrai jamais ni oublier, ni toucher...
neanmoins, je suis suffisament normale pour que tu me puisse comprendre...seulement en explorant les cendres de la conscience universelle que la raison pudique et affectee s’obstine a enterrer...parce que - helas- « faire du bien » et « faire du mal » sont des choses strictement etablis dans une monde assez manicheiste pour ne pas admettre des nuances mais trop fantaisiste quand il s’agit de peintre des arcs-en-ciel dans les ailles d’un ange... et d’un demon...
je ne cherche pas de bonnes raisons pour vivre, je cherche de bonnes raison pour ne pas mourir...au moins non brusquement...
je ne faconne mon esprit comme un sculpteur – false demiurge- desireux a exposer son art aux yeux fermes de n’importe qui...la societe est mon ciseau, mais ce sont les mains qui possedent le genie de metamorphoser en pierre le chateau de sable...et pas vice-versa...
je ne veux pas vivre dans l’obscurite mais j’ai connu des gens pour lesquels la lumiere a ete fatale, alors...c’est juste, ma reticence... »

Cat mi-as dori...

... sa-ti pot strange-n palme raza ochiului drept, sa o sfarm intre degete pana-n praful cel de pe urma si apoi sa-i redau curgerea lina, sa-i adulmec scanteierile cuibarite in plamanii ce tresalta a viata, a tine tot...sa iti sarut degetul mic cu care palpezi claviatura rece a pielii desprinse dintr-o clipa moarta si sa imi atarn de el aripile ascutite, mutilandu-l in felul cel mai egoist si totusi cel mai tandru cu putinta....sa iti gasesc candva chipul ratacit pe un obraz palid, ori intr-un colt de gura surazanda si sa infasor astfel lumea intreaga in nimb de ceata dulce-amaruie...sa imi fauresc din ramasitele glasului tau un clinchet, sa-l fac tandari si apoi sa-l recladesc din cioburi cu licariri albastre, mov, indigo...urlator...sa ma asez la umbra cuvintelor nespuse, sa le impletesc crengile fosnitoare si sa le ascult cum gem frante...scaldate in purpura unui crepuscul... sa cutreier muntii gandurilor tale, scrjelind in stanca seaca, sperand candid sa ii mai pot smulge picuri de dor...sa ma scutur de rasuflarea ta pana cand lacrima desirata pe obraz devine sloi, iar sloiul bumb de fericire impietrita...sa adorm leganata de susurul sangelui tau atunci cand o mana isi va strecura amnezica incheietura mai jos de ureche si-si va trada cautarea febrila...

Timp facut ghem

timp facut ghem…saltand in ritmul clipirilor reci prin cotloanele sumbre ale sufletului pe care am ajuns sa il reneg sau sa ma prefac ca il uit intr-o gara, fara sa ma induioseze scancetul lui febril nici vuietul metalic ce-l ingana, rapindu-l…
soapte torcandu-se printre degetele inca patate de fiorul unei atingeri aproape imateriale, topite in dorul cenusiu, desirat parca la infinit…
viers fluid raspandit printre fibrele fiintei mele, care inca isi fredoneaza delirul organic pana la betie, pana la izbirea crunta de talazurile unei frunti inalte imbuibata de incertitudini infatuate...
marasm al simturilor ingenuncheate pana in cerul ce, cu ai sai ochi cernuti in nestire, pangareste zborul zanelor de mai si spulbera polenul de pe aripi...
priviri spre nicaieri...prin oamenii care dor sau tac sufletului tau...dincolo de petalele vestede ale eului apoi...helas...solipsism strivit in chingile atotcuprinzatoare – iad faurit minutios cu dalta pumnului si a mintii...
acorduri ce iti susura gandul si-l framanta, si-l curg, si-l prefac..intr-o rana mare...cu fermoare ruginite...
timp facut ghem din ite subrede...roase de ieri, vlaguite de azi si rasfirate de maine…