Promisiune

Mi-ai fagaduit un camp de maci
pictat candva... sangeriu ca buza ta de jos...
un batic cu buline multe,
ca fluturii gonit de vant,
si potrivit de mana ta la ceafa...
o salcie cu brate duioase,
de care sa se agate rasetele noastre...
un izvor clar in care sa ne privim
de-o parte si de alta
si sa ne susuram necuvintele...
o banca cersind in poala-i de lemn
trupuri imponderabile,
suflete de plumb...
un fir de nisip
tasnindu-ne din palme orizontal,
paralel cu cerul, cu pamantul,
cu lumea-ntreaga...

vantul a batut cu petale rotunde,
prinse in salcii curgatoare,
tulburi...
lemnul a putrezit de la incheieturi,
iar firul e de rumegus...

(Nu) stiu

Ei nu stiu.
Trec pe sub aceleasi ceruri
Somnambuli.
Vantul le spulbera pasii.
Pasesc, nu merg.
Cauta si nu gasesc.
Gasesc ce nu cauta
si nu mai cauta...
apoi gasesc ce-au cautat odinioara,
zadarnic.
El nu stie.
Rataceste pe maluri sinuoase,
se scalda in ape tulburi
si da in clocot...
isi poarta nisipul pe talpile arse
de flacara marii,
isi leapada pieile pana la os
si-asteapta briza sa le zvante
ca o rasuflare de femeie...
care topeste.
Citeste pe cer, pe piele, pe pietre
cu ochii inchisi...
si-nvata sa simta
fara maini, fara inima...
si nu simte...
din prea mult creier.
Ea nu stie.
A aflat la umbra unor pleoape
neguri tandre,
printre fosnetul genelor
taceri depline
si muguri de cuvinte amarui.
Apoi stie.
Se strange,
Se pliaza,
Se cuibareste ca o pasare
la streasina unei case de lut,
neincapatoare casa...
imbratisata de aripi de puf
agatatoare, tematoare...
sa se desprinda.
El nu stie.
ignorant, prefera...sa ignore
pasarile
ce-i bantuie lesul...
o prada deja prudenta,
care nu mai poate muri
de atata moarte.
Ea nu mai stie.
Si zboara in trepte
spre alte zari albastre,
privind mereu in urma,
si aripile-i sarate si moarte
framanta marea resemnate.
El stie
ca vanatorul e vanat de ceva vreme,
si-i simte agonia,
si o deplange din memorie,
si o savureaza din orgoliu,
si o inabusa in contemplare muta.
Ei stiu,
Dar trec pe sub aceleasi ceruri
Somnambuli.

Alint

lasa-ti parul plin de soapte
sa-mi lesine pe umerii
ce-ti impresoara fruntea plecata...
genele sa-mi gadile obrazul,
sa-l infioare sub zborul lor strengar
si sa-l plieze ca un evantai
de culoarea pufoasa a piersicii...
gleznele-ti copilaroase
sa-mi clatine pamantul sub talpi,
facandu-l sa ofteze...
ochii intunecati
sa-si scuture umbrele
ca pe niste straie
pe care le imbrac
intr-o dupa-amiaza
cu soare dogoritor.
ascunde-mi suflul in pantece
si suiera-l printre trepte de os
fara de sens.
perinda-ti degetele
de-a latul gandului
umplandu-i darele
cu alint.