(Nu) stiu

Ei nu stiu.
Trec pe sub aceleasi ceruri
Somnambuli.
Vantul le spulbera pasii.
Pasesc, nu merg.
Cauta si nu gasesc.
Gasesc ce nu cauta
si nu mai cauta...
apoi gasesc ce-au cautat odinioara,
zadarnic.
El nu stie.
Rataceste pe maluri sinuoase,
se scalda in ape tulburi
si da in clocot...
isi poarta nisipul pe talpile arse
de flacara marii,
isi leapada pieile pana la os
si-asteapta briza sa le zvante
ca o rasuflare de femeie...
care topeste.
Citeste pe cer, pe piele, pe pietre
cu ochii inchisi...
si-nvata sa simta
fara maini, fara inima...
si nu simte...
din prea mult creier.
Ea nu stie.
A aflat la umbra unor pleoape
neguri tandre,
printre fosnetul genelor
taceri depline
si muguri de cuvinte amarui.
Apoi stie.
Se strange,
Se pliaza,
Se cuibareste ca o pasare
la streasina unei case de lut,
neincapatoare casa...
imbratisata de aripi de puf
agatatoare, tematoare...
sa se desprinda.
El nu stie.
ignorant, prefera...sa ignore
pasarile
ce-i bantuie lesul...
o prada deja prudenta,
care nu mai poate muri
de atata moarte.
Ea nu mai stie.
Si zboara in trepte
spre alte zari albastre,
privind mereu in urma,
si aripile-i sarate si moarte
framanta marea resemnate.
El stie
ca vanatorul e vanat de ceva vreme,
si-i simte agonia,
si o deplange din memorie,
si o savureaza din orgoliu,
si o inabusa in contemplare muta.
Ei stiu,
Dar trec pe sub aceleasi ceruri
Somnambuli.