Timpul ne e calaul...secundele precum termitele sfarma osul,
Carnea putrezita e abia regretul unei dare stacojii
Si cand Selena isi dezvaluie chipul de ceara,
Privindu-ne chinul reflectat in cer de sticla,
Zvacnirea vietii apune...caci umbra pangareste un cadavru,
Un om sfarsit, vesnic tanjind nemurire ori cautand neantul,
Ratacind in abisul cosmarurilor...mai abrupt cu fiece aripa...cade
Nepasator...un biet manunchi de oase,
Captiv in octogonul firii sale moarte,
Cade in somn adanc...
Nu indeajuns..
Un corb isi intinde aripile, jelind blonda mireasa,
Dar doliul ii pare vesmant de voiosie...
Dar vai! o cruda utopie!
Uitarea infinitului, a clipei suspendate...uitarea ca-i o clipa doara
Nevrednica a fi numita eterna,
Caci roua de cristal devine lacrima de smoala...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu