Mormant e cerul

Mormant e cerul
Din care Dumnezeu tranteste oase de martir,
Zdrobindu-le de scalpul sec al vreunui lord anemic
Ce-si stoarce vina in ceresc potir,
Sorbind supliciul cu amara voluptate,
Precum o vita isi cinsteste cerul parjolit,
Pandind o lacrima din ochiul lumii aburit
De ceata densa a pacatului de moarte.
Cenusa e tarana
Din care un cuvant s-a intrupat
Si-apoi perfida soapta ii smulse nemurirea...
Jivina spre femeie, femeia spre barbat.
Si valul ridicat, catuse-l impresoara
Si-l tintuiesc in lanturi de semizeu savant,
Scaldandu-se in lauri, in foc si in betie,
Servind o geometrie ce-i este plat garant.
Venin e flacara,
Ce-ntr-un balet absurd, febril,
Calauzit de Pan prin jalea unui flaut,
Ce traducea in armonie dulce scancetul debil,
Se framanta-nlauntrul unui Phoenix amortit,
Pandindu-i stangacia aripilor frante
De secerari arzande si tipat de pumnal,
Cantate-n psalmuri tenebroase de cuvinte.

Oglinda-i marea

Ce-n cugete involburate adulmecand pasii divini

Isi sfarma cioburile-opace in priviri natange,

Calcate in picioare de mers de heruvimi...

Atunci cand Semiluma isi admira podoaba

De spini insangerati, urland un juramant

Ca un ecou de zbor de fluture,

Tintind spre-acelasi cer, acelasi vechi mormant.