Moment

senzatie stranie...ca si totul ar fi concentrat intr-un singur moment asemenea revelatiilor agoniei cand amintirile devin scene dintr-un film ce pare acum strain pentru ca acel ochi ce altadata plamadise intregul scenariu existential orbeste ori devine nefunctional, contempland o imagine deformata...imaginea vaga a unui "ce", formele ambigue ale unui "cum", frustrarile unui "de ce"...toate tulburatoare prin retorismul lor ori prin replici evazive...un fior contorsionat, chinuit de lanturi invizibile ce tintuiesc orele, acea "imagine miscata a vesniciei" platoniana apare in alb-negru din dublu motiv - distanta eu-rilor pe care le infatiseaza cu o dezinvoltura revoltatoare si maniheismul timpului vestejit...si totusi... acel "candva" nu si-a pierdut subiectivismul, parca urmarind sa-si demonstreze devotamentul peren...suspendata de pendulul unui ceas cu cuc, o fraza racneste, revoltata caci nu si-a auzit ecoul viu...si tipa, se zbate captiva in minte, in desisul nervilor, in sufletul acela de ceata, vesnic confuz, atat de necooperant cu miscarile trupului...e ca si cum in clipa 0 isi ia zborul comod la mile departare pentru a reveni abia cand cheagul se formeaza si apoi sa tanjeasca dupa o fluiditate absurda cronologic vorbind...la ce bun? e abia moloz dintr-o constructie se dorise inegalabila, dar arhitectul si-a pierdut intre timp indemanarea, iar refacerea calculelor, analiza asidua e rasucirea cutitului in rana...inutila..."aici"-ul, "acum"ul se scurg pe nesimtite, parca razand in fata in vreme ce invaluie in comentarii batjocoritoare efortul de a le apuca...imbratisarea unei fantome, prefacuta in pulbere apoi aruncata in ochii din care se scurge regretul, nostalgia, eventualele alternative sub forma unor rauri ale intelepciunii...bufnita isi priveste supusii, alungandu-le somnul, "dezmierdandu-i" cu cele mai navalnice adieri - joc de aripi viclene...tigara e aprinsa si in mistuirea ei savuroasa, fumul substituie ceata gandurilor, ca un suflu revigorator, dar inspaimantator de lucid...