privesc insistent...pentru ca vreau sa le vad tacerea, pentru ca vesmantul este uneori la fel de fascinant ca si epiderma, iar acel val al Mayei atat de sfasiat de asa-zisii descoperitori de realitati imi hraneste imaginatia, afisand in definitiv fragmente ale vointei lor, aparente izvorate din expectative dintre cele mai bizare...le inteleg mutenia si o respect...cu obraznicia disectiei vizuale ce imi este atat de caracteristica...uneori observ priviri de plumb, strivite de greutatea propriilor interpretari, ghicindu-si vulnerabilitatea, alteori ochi de jar ce se pricep atat de bine sa parjoleasca analiza tacuta...moment de deruta...eternizat devine letal...he...si mai exista...vidul...abisul indiferentei provenit din egoismul atat de uman ce isi transforma semenii in elemente neglijabile, periferice...la ei zvacnirea inimii e pur intamplatoare...iata o motivatie ce ar sustine rolul urias al hazardului in functionarea intregului mecanism al umanitatii...obiecte stapanite de vointa schopenhaueriana, jucand marea farsa cu solemnitate si sperand naiv la glorii marunte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu